
Atelier de lectura:” Franklin merge pe bicicleta”- Valenii de Munte, Jud.Prahova
Buna tuturor!
Acum puțin timp, am aflat că prietenii noștri au în curte două broscuțe țestoase. În momentul acela, i-am rugat să ne primească să le vizităm și să le facem cunoștință cu Franklin al nostru! Copiii au fost tare încântați să vadă țestoase vii și am început atelierul discutând despre ele, despre faptul că sunt reptile, că sunt erbivore și că acelea sunt țestoase de apă, dar că există și terestre si că cele mai mari țestoase din lume sunt cele de Galapagos, din păcate pe cale de dispariție.
Folosind figurine Safari, am discutat despre ciclul de viață al țestoaselor și uitându-ne într-o enciclopedie, ne-am minunat de cât de multe specii există!
Apoi am citit cartea „Franklin merge pe bicicletă” scrisă de Paulette Bourgeois, apărută la Editura Katartis și la final, am făcut țestoase din farfurii de unică folosință. Bineînțeles că au alergat prin toată curtea cu biciclete, la fel ca Franklin și prietenii lui, iar fetele s-au jucat în nisip, spunându-mi ca sunt și ele niște țestoase care depun ouă în nisip și m-am bucurat că au reținut asta din discuțiile despre ciclul de viață.
A fost o zi tare frumoasă alături de copii veseli, de Franklin și de două țestoase adevărate!
Multumesc draga mea Diana Enescu si voua pitici inimosi si isteti foc, Ioana, Maria si Vladut!!
“Acest eveniment face parte din proiectul național “Dăruim comori” prin care Asociația “Versus” își propune să crească și să cultive generații de cititori în România.
Copiii, prin bunul exemplu oferit, sunt cei care pot atrage alți copii și adulți spre carte atunci când aceasta le este citită și dăruită cu dragoste și respect.
“Dăruim comori” este primul și cel mai de anvergură proiect național de educație prin lectură care urmărește conștientizarea valorii prezenței cărții în mediul de creștere al copilului. Încă de la nașterea acestuia e nevoie ca familia, mediul educațional, comunitatea și societatea să conștientizeze și să promoveze nevoia de carte, plăcerea și beneficiile cititului, să creeze din lectură un obicei pentru a crește OAMENI cu adevărat mari.”